Ce este de facut daca ai gingivita? - Centrul Stomatologic Aesthetica

Ce este de facut daca ai gingivita?

2 October 2017

Daca gingiile tale sunt inflamate si sangereaza frecvent, ai putea avea gingivita. Iar daca acest lucru se adevereste, va trebui sa iei in serios problema, pentru a nu suferi de complicatii ulterioare, pe care, cu siguranta, nu le doresti.

Gingivita este o afectiune orala care se refera la inflamarea tesutului gingival. Este adesea manifestata prin gingii umflate si rosii, care sangereaza de obicei dupa periaj. Daca este lasata netratata, gingivita ar putea duce la o afectiune mai grava numita paradontoza.

Cauza principala a gingivitei este placa bacteriana. Atunci cand dintii nu sunt ingrijiti in mod corespunzator, bacteriile se acumuleaza pe dinti si intre dinti, formand o substanta incolora numita placa. Daca nu este indepartata prin periaj si prin folosirea atei dentare, placa se intareste in timp devenind tartru. Cu cat exista mai mult tartru pe dinti, cu atat mai multe bacterii vor fi produse in cavitatea orala.

Aceste bacterii produc toxine si alte substante nocive ce cauzeaza carii dentare si afectiuni ale gingiilor, inclusiv gingivita.

Ce este de facut daca te confrunti cu gingivita?

  • Este imperios necesar sa iti faci o programare la medicul dentist pentru un detartraj si o curatare profesionala. Eliminarea tartrului este primul si cel mai important pas pe care trebuie sa il faci pentru a avea gingii sanatoase;

  • Periaza-ti dintii in mod regulat folosind o periuta cu perii moi si o pasta de dinti bogata in fluor (de doua, trei ori pe zi);

  • Foloseste ata dentara cel putin o data pe zi (preferabil seara). Doar cu ajutorul atei dentare vei putea elimina reziduriile alimentare si bacteriile din spatiile interdentare;

  • Foloseste o apa de gura cu care sa iti clatesti gura timp de 30 de secunde. Evita sa mananci in urmatoarele 30 de minute pentru a maximiza efectul apei de gura;

  • Evita dulciurile si alimentele cu amidon, cum sunt produsele de panificatie;

  • Evita alimentele si bauturile prea calde si prea reci. Aceste alimente pot agrava sensibilitatea dintilor;

  • Este posibil ca medicul dentist sa iti prescrie un tratament cu antibiotic pentru gingii. Ia tratamentul cu seriozitate.

Tine minte! Doar prin curatare profesionala, ingrijire orala corecta la domiciliu si prin luarea tratamentului prescris de dentist poti scapa de gingivita. Nu trata aceasta problema cu superficialitate! Gingivita netratata poate duce la aparitia paradontozei, afectiune ce poate cauza caderea dintilor.