Cele mai bune si cele mai nocive alimente pentru dintii tai - Centrul Stomatologic Aesthetica

Cele mai bune si cele mai nocive alimente pentru dintii tai

1 November 2017

Pentru un zambet frumos si sanatos

Prevenirea este cel mai bun medicament pentru zambetul tau. Desi plombele dentare, coroanele si albirea profesionala iti pot face dintii mai puternici si mai stralucitori, este mai bine (si mai ieftin) sa eviti cat poti de mult aparitia cariilor si a petelor pe dinti prin periaj, folosirea atei dentare si, nu in ultimul rand, printr-o alimentatie corecta.

Din fericire, alimentele cum ar fi bomboanele si prajiturile, care nu sunt tocmai prietenoase cu dintii nostri, sunt, in general, inofensive daca sunt consumate in mod moderat.

Atentie la citrice!

Citricele si sucurile din fructe – desi sunt o sursa bogata de vitamina C si alti nutrienti – sunt bune pentru sanatate in multe feluri, dar nu si atunci cand vine vorba de dinti. Grapefruitul si sucul de lamaie, in special, sunt foarte acide si pot eroda smaltul dintelui daca sunt consumate frecvent.

Caramelele – Un deliciu pentru pastilele gustative, nu si pentru dinti!

Bomboanele de tip caramele sunt printre cele mai nocive alimente pentru dantura. Acestea, in timp ce se mesteca, se lipesc mult de dinti (si intre dinti), invitand bacteriile din gura sa se bucure de zaharul primit. Bacteriile tind sa transforme zaharul intr-un acid care dizolva stratul protector al smaltului dintelui, favorizand astfel dezvoltarea cariilor dentare.

Bomboanele care sunt masticabile, contin zahar si acid (in general, bomboanele acrisoare) sunt chiar mai periculoase pentru sanatatea orala, deoarece contin deja un acid care ataca smaltul dentar.

Bomboanele tari

Bomboanele tari nu se lipesc de dinti la fel de usor precum caramelele, dar au propriile lor dezavantaje. Spre deosebire de dulciurile pe baza de ciocolata, care se mesteca rapid si dispar relativ usor din gura, bomboanele tari se dizolva lent, avand nevoie de cateva minute bune, dand astfel bacteriilor mai mult timp pentru a produce acidul daunator. Imagineaza-ti cat de nocive sunt bomboanele tari aromate cu acid citric!

In plus, daca musti dintr-o astfel de bomboana, risti sa ramai cu dintii ciopliti – lucru care nu se poate repara decat in cabinetul stomatologic.

Sucurile acidulate

Nu este niciun secret faptul ca daca bei prea multe sucuri acidulate risti sa faci carii. Ceea ce este mai putin cunoscut este ca acizii prezenti in bauturile racoritoare carbogazoase tind sa deterioreze dintii chiar mai mult decat zaharul. Chiar si sucurile fara zahar, care contin atat acid citric cat si acid fosforic, pot eroda smaltul dentar daca sunt consumate in doze mari.

Daca nu poti sa renunti la aceste tipuri de bauturi, atunci ar fi bine sa le consumi in timpul mesei, nu pe parcursul zilei. Alimentele vor ajuta la neutralizarea acidului, iar timpul de expunere la acid va fi mult mai scurt.

Vinul

Iata o regula: “Orice iti va pata masa de masa, iti va pata si dintii.” Inseamna ca vinul rosu, care contine substante cunoscute sub denumirea de cromogeni, va pata dintii. Mai mult, taninurile din vinul rosu au tendinta de a usca gura si de a face dintii lipiciosi, agravand petele.

Dar chiar si vinul alb poate contribui la coloarea dintilor. Atat vinul rosu cat si vinul alb contin acid eroziv, permitand patrunderea mai profunda a colorantilor din alte alimente sau bauturi.

Biscuitii

Carbohidratii rafinati gasiti, in general, in biscuiti se transforma repede in zahar atunci cand ajung in gura, hranind bacteriile care cauzeaza cariile dentare. Mai mult, biscuitii, atunci cand sunt mestecati, se transforma intr-o pasta moale ce se lipeste de molari si intra intre dinti.

Consumul moderat de biscuiti nu va provoca probleme pe termen lung atata timp cat ai grija sa iti periezi dintii dupa masa. O buna igiena orala va compensa aproape orice.

Cafeaua

Ai observat acele pete maronii incapatanate care se acumuleaza in interiorul unei cani de cafea? Acestea se vor depune, din pacate, si pe dinti in timp. Petele de cafea par a fi chiar mai persistente decat petele de tutun, de fapt. Potrivit unui studiu in care s-au comparat cele doua tipuri de pete, dintii colorati de cafea au fost mai putin curatati prin periaj si au avut mai multe sanse sa se decoloreze din nou dupa un tratament de albire.

Alimentele care sunt bune pentru dintii tai

Acum ca stii care sunt alimentele care iti pot pata sau deteriora dintii, este timpul sa te concentrezi asupra celor care pot preveni sau chiar trata aceste leziuni dentare. Vestea buna este ca, daca ai o dieta alimentara sanatoasa, probabil ca deja consumi ceea ce trebuie pentru a avea dinti puternici si albi.

Apa

Apa, la fel ca saliva, ajuta la indepartarea zaharurilor si acidului de pe dinti. Aceasta contine, de asemenea, fluor, un mineral care protejeaza impotriva eroziunii dintelui. Fluorul se gaseste si in pasta de dinti si in anumite ape de gura. Cele mai multe tipuri de apa imbuteliata din Romania contin fluor.

Produsele lactate

Laptele si celelalte produse lactate sunt principala sursa alimentara de calciu, care este esential pentru a avea dinti sanatosi. Calciul este, de fapt, ingredientul cheie al unui mineral, cunoscut sub numele de hidroxiapatita, care are rolul de a consolida smaltul dintelui si oasele (dintii nu sunt oase, din punct de vedere teoretic, dar acestia impart aceleasi proprietati).

Branza contine, de asemenea, cazeina, un tip de proteine. Cercetarile sugereaza ca aceste proteine, impreuna cu calciul, joaca un rol important in stabilizarea si repararea smaltului dentar.

Alimentele bogate in fibre

Legumele cu frunze verzi si alte alimente cu un continut bogat de fibre promoveaza o digestie buna si un nivel sanatos de colesterol, facand adevarate minuni pentru dinti – mai ales pentru ca trebuie sa fie mestecate. Aceste alimente iti curata dintii in timp ce sunt mestecate si topite in bucati mici.

Capsunile

Aceste fructe de vara contin acid malic, un agent natural de albire a smaltului dentar. Iata cum sa iti faci propriul tratamentul de albire la domiciliu: Zdrobeste o capsuna pana ajunge o pasta, amestec-o cu putin bicarbonat de sodiu si aplica solutia obtinuta pe dinti folosind o periuta moale. Cinci minute mai tarziu, indeparteaza solutia si clateste-ti gura. Vei observa ca, folosind acest simplu tratament, dintii tai pot deveni mai albi si mai stralucitori.