endodontie Archives - Centrul Stomatologic Aesthetica

Cum vine endodonția în sprijinul pacienților

Endodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu biologia și patologia interiorului dintelui, respectiv a pulpei dentare, a țesuturilor rădăcinii și a dintelui. Termenul în sine de endodonție provine din alăturarea a două cuvinte cu origine greacă: endon, care înseamnă în interior, și odontos, dinte.

Astfel, endodonția reprezintă tot ceea ce presupune tratamentul infecțiilor pulpei dentare și al complicațiilor acestora în tesutul situat sub dinte, parodontiul apical. Este vorba despre o succesiune de proceduri care au ca obiectiv înlăturarea infecției de la nivelul pulpei dentare și protejarea zonelor decontaminate de diferite agresiuni microbiene.

Endodonție Cluj. Unde puteți beneficia de servicii de calitate

Dacă sunteți într-o astfel de situație și considerați că aveți nevoie de endodontie Cluj, Clinica stomatologică Aesthetica este locul potrivit în care să beneficiază de tratamentul necesar pentru a salva dintele.

În cadrul clinicii noastre, cu ajutorul serviciilor de endodontie Cluj, medicul constată într-o primă fază, cu ajutorul radiografiei dentare, dacă este sau nu vorba despre o carie, dar și dacă aceasta afectează doar coroana dentară sau deja este afectată și rădăcina dintelui.

Ulterior, medicul stomatolog va curăța cavitatea cariată și va plasa o obturație dentară, din material compozit într-o nuanță care să se potrivească aspectului general al danturii pacientului.

În cazul în care medicul stomatolog identifică faptul că această carie afectează și rădăcina dintelului, atunci va fi necesar tratamentul endodontic.

Endodontie Cluj cu ajutorul microscopului

În cazul în care caria a afectat și camera pulpară și rădăcina dintelui, este necesar un tratament endodontic mai complex prin care, într-o primă instanță, vor fi curățate și obturate  canalele radiculare.

În astfel de situații, utilizarea tehnologiei își dovedește importanța. În cadrul Clinicii stomatologice Aesthetica, tratamentul endodontic este realizat cu un microscop endodontic. Acest aparat facilitează accesul medicului la zona afectată și permite curățarea impecabilă a camerei pulpare și a canalelor dentare. Aceste proceduri vor fi urmate de faza de obturație a coroanei dentare.

Experiența practică din cabinet ne-a arătat că, în foarte multe cazuri, din cauza slăbirii rezistenței mecanice a coroanei în urma terapiei endodontice, este necesară și protejarea dintelui afectat cu o coroană ceramică pe suport de zirconiu sau metalic.

Indiferent de complexitatea cazurilor, echipa noastră este formată din medici stomatologi din Cluj cu o vastă experiență care reușesc, de fiecare dată, să trateze cu succes pacienții care ne trec pragul clinicii.

Vă așteptăm să vă faceți o programare și să vă ajutăm să vă recuperați sănătatea dentară.