stomatologie pediatrica Archives - Centrul Stomatologic Aesthetica

Cel mai frecvente afecțiuni dentare întâlnite la copii

Deși sunt temporari, dinții de lapte trebuie îngrijiți cu aceeași atenție pe care o acordăm noi adulții danturii. Copii, chiar de la vârste foarte mici, pot dezvolta anumite afecțiuni stomatologice care le pot afecta stilul de viață, confruntându-se cu dureri și disconfort. De aceea, este foarte important să mergeți din timp cu copilul dumneavoastră la o clinică stomatologica Cluj, unde puteți beneficia de servicii medicale de calitate și de personal foarte bine pregătit.

„ Recomandarea este ca prima vizită la medicul stomatolog să fie făcută după apariția primilor dinți, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de un an. La prima vizită, părinții vor primi informații legate de erupția dentară, de mijloacele speciale de igienizare, dar și despre felul în care dieta influențează apariția cariilor dentare.În general, prima vizită la medicul stomatolog se face în jurul vârstei de 4-5 ani, ceea ce este prea târziu pentru prevenția cariilor dinților temporari.” a punctat Adina Sîrbu, medic primar ortodont în cadrul clinicii stomatologice Aesthetica din Cluj-Napoca.

Pentru a vă acorda o mână de ajutor în identificarea situațiilor în care este neapărat să vă prezentați la o clinica stomatologică cu cel mic, vom aborda în acest articol aspectele principale legate de afecțiunile dentare întâlnite în rândul copiilor.

Demineralizările dentare  

Una dintre afecțiunile stomatologice diagnosticate frecvent în clinicile de stomatologie din Cluj-Napoca , de exemplu, este demineralizarea smalțului dentar. Acesta este primul semn care indică apariția unei carii și poate fi identificată sub forma unor pete alb-cretoase pe suprafața dinților.

Este vorba, în principal, de acumularea de placă bacteriană în lipsa unei igiene dentare realizate corect. Însă, demineralizările pot avea și cauze genetice sau ce țin de starea de sănătate, indicând deficiențe de vitamina D sau fosfor sau respirație orală.

Pentru că demineralizarea este, de fapt, un stadiu incipient al cariei dentare, este important să vă prezentați periodic la stomatologie în Cluj-Napoca, de la vârste cât mai fragede, pentru ca medicul specialist să poate interveni din timp și să prevină formarea de carii dentare care atrag cu sine și alte neplăceri, dincolo de cele de aspect estetic.

Tratamentul demineralizărilor constă în aplicarea locală a unor geluri/creme pe bază de fluor și recomandarea utilizării unei paste de dinți cu un procent mai ridicat de fluor, însă medicul stomatolog vă va comunica exact ce este nevoie să faceți în cazul punctual al copilului dumnevoastră.

De asemenea, un rol important îl joacă și periajul profesional, care ar trebui realizat periodic în clinica stomatologică din Cluj, pentru îndepărtarea plăcii bacteriene și protejarea smalțului dinților.

Cariile dentare

Alimentația, factorii de mediu și igiena dentară precară reprezintă principalele cauze care determină apariția cariilor dentare la copii.

Frecvența cariilor la copii, începând cu al doilea an de viață, este în continuă creștere, iar una dintre principalele cauze constă în consumul de lichide dulci sub formă de ceaiuri, sucuri de fructe și băuturi răcoritoare.

Dintre tipurile de carii la copii, ,,caria de biberon ‘’este acel tip de carie care evoluează rapid atât la suprafață, cât și în profunzime, în special la nivelul dinților frontali superiori. Iar printre cauzele acestui tip de carie se numără: folosirea biberonului cu sucuri, a ceaiului îndulcit sau cu lapte, pentru a liniști copilul sau pentru a-l adormi, utilizarea suzetei îmbibată în miere sau consumul de alte produse îndulcite.

Iată care sunt factori care pot duce la apariția cariilor la copii:

  • factori genetici;
  • tulburări grave de metabolism, din primul an de viață (rahitism);
  • afecțiuni sistemice;
  • obiceiuri vicioase cum sunt suzeta îndulcită sau folosirea biberonului în timpul somnului;
  • alimentație inadecvată(un aport frecvent de alimente bogate în carbohidrați sau care conțin zahăr);
  • un nivel scăzut de fluorură de pe suprafața dinților reduce procesul de remineralizare si crește riscul de carii;22
  • igiena orală precară.

Aceasta este o situație în care prezentarea la o clinica stomatologică din Cluj este absolut necesară, pentru a opri caria din evoluție.

Probleme ortodontice

„Prima vizită la medicul ortodont ar trebui să fie făcută în jurul vârstei de 4-5 ani și nu după ce au erupt toți dinții definitivi.”, a adăugat Adina Sîrbu, medic primar ortodont.

În mod natural, dinții de lapte încep să cadă la vârsta de 6 ani, procesul de schimbare a dentiției fiind finalizat în jurul vârstei de 10-12 ani. În cazul în care pierderea dinților este prematură, respectiv de la 4 ani, sau târzie, în jurul vârstei de 7-8 ani, copiii se pot confrunta cu probleme ortodontice.

Rolul dinților de lapte este și de a menține spațiul necesar pentru dinții permanenți, astfel că pierderea lor prematură poate însemna migrarea dinților rămași și apariția înghesuirilor dentare. În mod similar, dacă dinții de lapte cad prea târziu, cei permanenți pot crește strâmb.

De asemenea, copiii se pot confrunta cu malocluzii dentare. Dinții strâmbi sau înghesuiți sunt, de fapt, forme de malocluzie dentară, o afecțiune ortodontică ce trebuie corectată cu ajutorul tratamentelor cu aparat dentar, fie mobil (trainere), fie fix ( cu brackeți).

Deoarece nu se aliniază corect, dinții înghesuiți sau strâmbi sunt mai greu de curățat, ceea ce crește riscul apariției cariilor, în special a cariilor interdentare, chiar și în cazul unui periaj realizat corespunzător acasă.

Malocluziile pot fi identificate doar de către medicul ortodont, care va prescrie tratamentele de corectare a acestor afecțiuni dentare. Medicul va decide tratamentul ortodontic în funcție de vârsta pacientului, starea generală de sănătate, dar și de gravitatea afecțiunii.

Așadar, afecțiunile dentare cu care se pot confrunta copii chiar de la vârste foarte fragede sunt diverse, tocmai de aceea a apela la stomatologie în Cluj, pentru a le diagnostica la timp, este esențial și este una dintre responsabilitățile părinților.

Dacă sunteți din zonă sau dacă doriți să beneficiați de servicii medicale de calitate, vă așteptăm la Aesthetica, Clinica Stomatologica Cluj. Puteți face o programare online sau să ne contactați telefonic: 0264421770.